Pateul Bucegi întoarce fila, sau felia?

Mi-am propus ca în fiecare săptămână să comentez cel puțin o reclamă. Doar nu degeaba am terminat o facultate în domeniu. :P Nu am o fixație pentru reclamele străine, deși mediul publicitar de acolo dă clasă reclamelor românești. Dar pentru că nu vreau să fiu părtinitoare, am să mă opresc la o reclamă proaspătă, autohtonă.  Și când zic autohton zic și pateu, pentru că, nu-i așa, ce altceva în afară de mici, bere și femei frumoase ne reprezintă? Pateul! sau gustul studenției,  pentru mulți dintre noi.

Hai să îi dăm ceva credit pateului și să privim cu ochi buni ce urmează să îi facă Pavel Bartoș pateului în cauză. Cei de laLowe&Partners au câștigat licitația organizată de Scandia Foods pentru contul Bucegi și au mizat pe gustul bun al pateului Bucegi și pe metoda inedită de a servi pateul pe pâine.

alexandru-maftei-regizor-pavel-bartos-full

Nu cred că echipa de comunicare  Lowe&Partners vor iniția un trend în a întoarce felia de pâine cu pateu, dar până la urmă rămâi cu ceva după ce vezi reclama.  Dacă e să mă iau după paradigma că o reclamă bună e atunci când îți rămâne în minte, prezic că spotul ăsta o să nască ceva controverse și niște parodii prin căminele studențești.  Partea cu pateul pe felia întoarsă poate concura la capitolul amuzament cu parodiile studenților, însă mai rămâne o întrebare. Cine îl joacă pe Pavel Bartoș? :))

foto,video: iqads.ro



One Response

  • Dar cine este domnul care apare în rolul de chef exigent? Nu se vorbește decât despre acest Pavel Bartos despre care nu am auzit. Respectivul domn despre care nu spune nimeni nimic are o prezență remarcabilă. Apare și în reclama Parasinus – vânătorii de răceală.

Lasă un răspuns