Alba sub Lumini de Oscar- o poveste fotografică

Sunt puţine evenimente în România care se bucură de un succes aproape imediat chiar de la prima ediţie. Nu neapărat pentru că prima ediţie de regulă este de „test”  ci poate din cauza lipsei participanţilor, sau a unei slabe/deficitare promovări. La noi nu a fost cazul. Sub umbrela festivalului concurs Vama sub Lumini de Oscar, i-am adus la noi la „Alba sub Lumini de Oscar” pe cei mai tari profesori de fotografie care şi-au împărtăşit gratuit secretele unei capturi impecabile, tuturor celor care vroiau să le audă. Iar cei care au vrut să audă au fost din Maramureş, Banat, ,Bucureşti, chiar şi Chişinău.

Şi dacă spune cineva că „mariajul” ardeleanului cu al bucureşteanului este sortit eşecului, ei bine nu este deloc aşa. Nu am să încep să descriu programul festivalului sau ce fotografie a surprins mai bine o anumită tematică, pentru că se găsesc în presă. Ce nu vei găsi va fi descrierea sentimentului de apartenenţă la un grup format peste noapte care parcă se cunoştea dintotdeauna şi totul doar pentru că îi uneşte o singură pasiune: fotografia. Perspectiva mea nu e de partea fotografului, ci a organizatorului care a absorbit ca un burete know-how-ul împărtăşit de prietenii noştri de la Bucureşti cu experienţă ajunsă la a 4-a ediţie cu Vama sub Lumini de Oscar. Şi ce experienţă!

Dacă aţi văzut prin oraş trupe de nebuni alergând cu aparatul de fotografiat în mână, încercând să surpindă momente, lumini, emoţii şi culori, erau acolo pentru că, dincolo de competitivitatea unui concurs de fotografie, bucuria împărtăşirii momentului fatidic când blitzul se declanşează este demn de un astfel de festival. Şi chiar am redescoperit Alba Iulia surprinsă în imagini extraordinare care până acum erau doar locuri banale pe unde treceam adeseori.

ASLO, eşti cu noi şi anul viitor?:)

ASLO

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.