Întodeauna m-am întrebat cum ar fi fost dacă marii pictori ai lumii, pionieri ai curentelor artistice, ar fi fost contemporani cu mine sau ar fi trăit în societatea de astăzi. Cu siguranță, în ziua de azi, pentru a te susține financiar, trebuie să ști să te și vinzi ca artist.

Ce identitate vizuală ar fi avut Picasso? Ce logo ar fi avut DaVinci? Pe ce tip de materiale publicitare s-ar promova? Treaba asta a gândit-o un Art Director care a stilizat identități vizuale pentru artiștii iconici ai umanității. Înainte de a le face logo-uri a studiat un pic viața și stilul fiecăruia inspirându-se din picturile lor.

Leonardo Da Vinci – dincolo de pasiunea pentru pictură, DaVinci a fost inventator. Îi plăcea să studieze anatomie, legile fizicii și științele naturale și tot ce descoperea punea pe foaie sub forma unui desen. Avea o vedere în spațiu excelentă fapt care îl ajuta să facă schițe din diverse perspective. Pe lângă astea, desena niște portrete incredibil de realiste și expresive.

Un logo care să îl reprezinte astăzi ar fi arătat așa:

Vincent Van Gogh născut la mijlocul anilor 1800, a fost cel mai controversat pictor din istorie, recunoscut prin gestul auto-mutilării de a-și tăia urechea. Un geniu al picturii post-impresioniste, olandezul a început să picteze doar de la 27 de ani, și asta copiind alte picturi celebre.

Nu picta cu pensula, ci cu coada de la pensulă făcându-și un trademark din tușa specifică care parcă imită valurile mării. A suferit de numeroase boli mintale și s-a sinucis la 37 de ani.

Claude Monet ( A nu se confunda cu Manet, Edouard) – A fost tot un impresionist (nu în sensul în care se folosește astăzi 🙂 ),care a făcut Facultatea de Artă ca să scape de armată. Nu i-au plăcut stilurile predate la Universitate, așa că și-a creat el propriul lui stil de a picta. „Impresie, răsărit de soare”, este una dintre picturile etalon ale lui, operă care definește curentul artistic Impresionism.

Mai exact, modul lui de a picta nu era foarte fidel realității, dar prin anumite forme și nuanțe, reușea să îți dea impresia unei reprezentări, fără a fi foarte bine conturată.

Dă-te mai în spate și închide puțin ochii. Nu-i așa că e mai bine acum? 🙂

Picturile lui se privesc de la distanță cu ochii întredeschiși, ca un miop, și abia atunci vei observa că petele de culoare se unesc într-o formă descifrabilă. Privită în detaliu-aproape, arta lui e doar un amalgam de pete diluate. Așa că dacă te duci într-o galerie de artă și ai un Monet în față, ști ce trebuie să faci ca să il/ o.. impresionezi. Ăsta e impresionismul. :))

Salvador Dali – Alt pictor controversat al genului suprarealist, un Science Fiction al curentelor artistice.

Conștient de talentul lui și succesul avut, era atât de megaloman încât se plimba pe străzile din New York cu un clopoțel în mână ca să nu treacă neobservat.

Băiatul de bani gata se autointitula divinul Dali sau pur și simplu Divinul și dacă ar fi trăit în prezent cu siguranță și-ar fi dezvoltat și un brand personal de îngrijire a mustaței, grație comunităților de bărboși și barber-shops care au apărut peste noapte.

Picasso e comercial. A fost și atunci. Orice țăran știa de Picasso. Doar el a inventat curentul cubist.

Când vezi picturile lui zici că și tu ai fi putut face asta.

Dar când te gândești că trebuie să fii primul care să picteze așa, într-o generație în care toți încercau să reprezinte cât mai fidel realitatea, parcă nu îți mai vine să pui un ochiul în locul frunții și un nas în locul unui ochi, pentru a nu te face de râs, în anii 1920.

Tupeul astă se numește cubism, un cubism în care formele sunt bine studiate, chiar armonios concepute, chiar dacă pare că și fiu-to de 5 ani poate picta mai bine.

PS: Trebuie să îi mulțumim lui Picasso că a existat, iată așa putem aprecia toate mâzgălelile „geniale” ale progeniturilor noastre.

Dacă ai fi făcut 2 linii cu rigla pe foaie, una roșie alta albastră, și făceai asta prin 1915, probabil te numeai Piet Mondrian și erai pionierul Neoplasticismului.  Defapt, nu te numeai, pentru că Piet Mondrian nu folosea rigla. 🙂

Picta minimalist, doar cu linii.  Și-a creat propria filosofie a liniilor, în sensul că pe măsură ce îmbătrânea folosea linii tot mai subțiri care ieșeau de pe pânză dând impresia că face parte dintr-un tablou mai mare.

Dacă pictezi și tu cu linii și te crezi modern, amintește-ți că liniile au apărut înainte de primul război mondial sub filosofia lui Mondrian. Trebuie să recunoști că liniile astea sunt foarte brand-uibile chiar și în ziua de azi.

Dacă ai mers la un muzeu de artă modernă și ai văzut tablouri cu stropi și mâzgăleli și ți s-a părut cool, și ți-a fost ciudă că nu te-ai gândit tu primul la asta, relax, nu e nimic modern aici.

Cineva a făcut asta pentru prima dată acum 100 de ani. Metoda se numește „dripping” (picurat) și a fost inventată de Jackson Pollock.

Picta pe jos, iar tablourile lui impresionau prin dimensiune și lejeritatea de a arunca cu vopseaua direct din găleată.

Dacă mai scăpa și țigara pe pânză era un bonus, făcea parte din arta experimentală. Și el, ca majoritatea,  a trecut prin mai multe stiluri, până când a descoperit pictatul gestual, intuitiv. De atunci, peste tot unde apar măzgăleli pe pânze mari, da…e foarte Pollock – like. Dacă pictezi și tu așa, și îți mai și vinzi tabloul pe bani frumoși, măcar ști de unde ți se trage. 🙂

Ultimul pe lista rebranding-ului, dar nu cel din urmă, e Andy Warhol. Pe numele lui adevărat, Andrew Warhola, a fost reprezentativ pentru curentul consumerist al Americii anilor ’50. Cu toții știm imaginea aia al unei femei …plinuțe, cu bigudiuri în cap, plimbând un cărucior plin de produse de la supermarket, junk food și semipreaparate. Bine hai. Poate nu toți.

Pe cât de laic, pe atât de fascinant…ăsta e consumerismul.  Cam așa arată căruciorul fiecărui american din zilele noastre. Ideea de a cumpăra cât mai mult, de a acumula lucruri inutile, de a avea, de a posede…trăim o maladie americanizată a secolului nostru aplicată în toate culturile.

Andy Warhol, cu background în publicitate și ilustrație grafică, a transpus în picturile sale icon-uri ale consumerismului: Branduri alimentare (Coca Cola, Campbells Tomato Soup, etc), fețe faimoase (Marylin Monroe). Regret doar că nu a trăit în timpurile noastre pentru că ar fi avut mai multe „muze”. El picta orice. Pistoale, papuci, ambalaje, tot ce face parte din viața ta dar nu realizezi că este atât de prezent.

Aș mai fi adăugat la rebranding și un  Klimt

sau un Botticelli

sau un Seurat

Și pentru că spațiul ăsta virtual e un loc de dat cu părerea, mi-o exprim în consecință.

Și anume că nimeni nu a reinventat roata și că cei care au fost pionieri în anumite domenii au avut acea sclipire și cred că se simțeau predestinați să facă asta.

Datorită lor avem impresia că suntem autentici, dar defapt ei ne-au deschis niște drumuri în care acum simți că este foarte greu să mai inventezi ceva, cel puțin în domeniul artei. Și atunci inventezi o noua artă, urâtă, decadentă, o artă manifest,o artă experimentală, în care legi câini în muzee și îi lași să moară de foame în fața privitorilor, sau „pictezi” tablouri cu diferite fluide umane…

Pentru acel gen de „artiști” am un mesaj: aia nu e artă, nici măcar modernism. Modernismul s-a născut acum 100 de ani. Hai să mai punem mâna și pe o carte de istoria artei, că nu se știe cu cine nimerești la masă.