Concertul Direcţia 5 la Alba Iulia a fost pur şi simplu demenţial. Atât de vibrant încât trupa şi-a dublat timpul de prestaţie pe scenă la insistenţele publicului, şi practic a dat programul festivalului peste cap.  Daaaar ce contează? M-am trezit în primul rând cântând cu ei piesele pline de romantism, în ideea în care în spatele meu erau vreo 300 de oameni stând pe scaun la concert. Cm sa stai pe scaun la un concert pop-rock? A da, am înţeles, şi-au ocupat scaunele pentru filmul ce urma să ruleze pe ecranul imens amplasat lângă scenă. Oricum, si cu o mână de 30 de oameni lângă scenă tot s-a făcut show.

Adunaţi toţi laolaltă, ajungi să realizezi nişte chestii. Pe scurt: am avut 2 revelaţii în timpul concertului.

1. Că pot exista cunoştinţe vechi care nu mai ştiu să salute chiar dacă te afli în proximitatea lor (poate e  de la zgomot că oricum nu te înţelegi cu celălalt..gen)

2…. Şi că există mai multe tipologii ale spectatorului.

– tipul care stă şi se uită: este acela care te calcă pe nervi pentru că vine să analizeze  din priviri pe ceilalţi, să vadă cine se bagă în faţa lui şi eventual să-i atragă atenţia. Parcă e forţat să stea acolo, din mimica şi postura lui. E omul ală enervant care îţi respiră în ceafă şi deşi e atmosferă de  show nu schiţează nici un zâmbet, dărămite vreo mişcare. El scanează cine e prin zonă, cum eşti îmbrăcat, de ce sari, cum dansezi şi se uită în displayul telefonului tău.

– tipul care se leagănă. E cel care „participă” şi intră în atmosferă apatic dar totuşi prezent prin…legănat. Poate îl inspiră un grup energic de lângă el sau îi este jenă să se exteriorizeze şi se mulţumeşte doar cu asta. Sunt câţiva de genu ăsta care trăiesc în sinea lor momentul şi sunt tare amuzanţi. Am o veste pentru ei: Gata comunismul, nu mai trebuie să aplaudaţi sau să râdeţi la comandă.

– familiştii: sunt cei care încearcă să împace şi capra şi varza. Sunt cupluri tinere şi nostalgice care simt nevoia de zgomot, dar până în ora 11 când trebuie să culce copilul. Şi atunci îi laşi să alerge prin faţa scenei pe principiul că trebuie să se obişnuiască şi cu asta, dar în sinea ta eşti mulţumit că nu ai dat banii pe o bonă sau nu te-ai rugat de socrii ca să poţi pleca să te distrezi şi apoi să fii judecat. Eu în locul lor mi-aş urca copilul direct pe scenă cu o chitară de jucărie.

– showmen: sunt cei care ştiu de ce au venit acolo. Cei care trăiesc momentul, dansează cum simt fără să se preocupe că sunt alţii care îi judecă. Sunt cei care trăiesc momente pe stilul occidental: cu gura până la urechi, cu mişcare, cu implicare. Până la urma e o industrie de entertainment, nu una mortuară.

Tu din ce categorie faci parte? :))