Ardeleancă get-beget ajunsă în | BUCUREȘTI |, dupa +30 de ani de conviețuire în cealaltă capitală: ALBA-IULIA.
Primul șoc cultural – METROUL – în ideea în care, în Alba Iulia, orașul din care vin, nu avem decât Bus – care sunt Smart (cu wifi), dar ce contează acest detaliu, când nu știi în București să te orientezi pe magistrala bună :)).
Al doilea șoc cultural – căldura – nu cea de afară, ci lipsa ei din casele oamenilor
Eu credeam ca e rușinos să zici ca ai boiler acasă, în ideea în care bunica mea și-a pus boiler ca pensia nu îi permite să își pună centrală. Apoi, am ajuns în București și am observat ca lipsa căldurii sau a apei calde este ceva la ordinea zilei.
Acum…ai spune, bine bine, dar hai că lipsa apei calde nu e ceva flagrant…că e vară și te mai speli și cu apă rece. Well, am facut-o și pe asta, m-am spălat cu apă rece și iarna și vara, deci am aplicat Metoda Wim Hof prin niște circumstanțe care au fost independente de mine.
Cred că următorul criteriu de dating ar trebui să fie din 2 întrebări:
- Ai centrala/boiler acasă?
- Cu cine ai votat? (dar asta este altă discuție..)
Al 3-lea șoc cultural – Apartenența orientării sau Nostalgia Bucureștiului Vechi
Ai crede că bucureștenii nu sunt receptivi la diverse întrebări care li se pun pe stradă, sau că sunt grăbiți și te reped imediat. Însă nu e așa. Dacă în Alba Iulia oprești oamenii pe stradă să îi întrebi de o adresă și îți răspund „nu știu” mergând în treaba lor, ei bine, în București nu e așa.
Am întâlnit oameni binevoitori, chiar și taximetriști, care îți explicau cum e cu străzile, care e din sectorul cutare, în ce intersecții ai metrou, etc.
Dar nu asta voiam să zic, ci faptul că am surprins în autobus o discuție între o tânără bucureșteancă și un bătrânel bucureștean. Ea l-a întrebat dacă busul oprește la un reper cunoscut în București, parca era vorba de un cinema mai vechi. Bătrânul a spus că nu mai oprește demult acolo, ea a insistat ca totuși are oprire. Și s-a iscat o polemică între care dintre ei știe străzile mai bine sau care are memoria mai bună.
Recunosc, m-a făcut să zâmbesc, pentru că avea un iz nostalgic dar și o mândrie pe alocuri, acea mândrie de a arăta că cunoști toate încrengăturile unui oraș mare. Poate că nu arătăm că ne iubim țara, dar aceste mici dezbateri scot în relief apartenența noastră la bucățica noastră de pământ.
Al 4-lea șoc cultural – aproape fiecare parc are un lac
Deci băieții aștia de la capitală nu se joacă. Când fac un parc, fac și un lac.
Ideea nu e că n-am mai văzut eu lacuri, ci că sunt foarte mari, multe și superbe. Iar ca să întreții un lac la nivel de primărie și administrație locală e nevoie resurse, pentru ca fiecare lac își creează in jurul lui un microclimat și o vegetație aparte. Unele lacuri au nuferi, altele au rațe, pelicani, altele… crocodili..glumesc.
Ca să înțelegi, sunt 20 de lacuri în București, asta înseamnă 20 de parcuri cu lac.
În total, sunt 45 de parcuri în București. asta dacă te întrebai așa, random, iar 20 dintre ele sunt cu lac.
Personal, în toate parcurile în care am ajuns, am dat de un lac, deci cred că pot să spun că am fost în cele mai importante. :))
Acum…poate te întrebi, după atâtea „șocuri culturale”, dacă îmi place Bucureștiul, după un 1 anișor de trăit în el?
Hmm…Poate citești asta și locuiești oraș mic. Însă vreau să îți spun că orașele mici sau mari sunt doar în capul nostru. If you dream big, nothing is too big for you.
Am plecat de la 60.000 de locuitori la 2 milioane, și mi-am dat seama că aceste 2 milioane de oameni nu sunt într-un singur loc, (deși la ora 9:00 AM în Pipera așa pare), ci sunt dispersați peste tot, în fiecare dintre cele 6 sectoare. Și apoi mi-am dat seama că acest București conține orașe mici ce formează un oraș mare.
Iar morala este că tu trăiești în mini-orășelul tău din București, Timișoara, Craiova, sau de oriunde, iar în Universul ăsta mare ești doar un mic punct albastru.
Îți mulțumesc că ți-ai luat din timp ca să mă citești. I hope you get everything you like in this beautiful life.
XoXo
B